miercuri, 20 octombrie 2010

joi, 11 iunie 2009

Revolutiile secolului XX

Secolul 20 este cel mai bogat în revoluţii mondiale. Revoluţia, prin definiţie, presupune schimbarea spectaculoasă a unei stări de fapt printr-o acţiune conştientă şi direcţionată. Putem vorbi despre revoluţii violente, cum sunt cele politice ( revoluţia franceză din 1789, revoluţia rusă din 1917, revoluţia română din 1989 ) sau despre revoluţii de catifea, cum sunt cele la nivelul conştiinţelor şi a mentalităţilor ( revoluţia industrială din Anglia, revoluţia sexuală de la jumătatea anilor 60 ). În general nu există revoluţii exclusiv violente sau exclusiv paşnice. Ele pot avea caracteristici mixte dar există una predominantă. De multe ori violenţa irupe atunci când nu mai poate fi evitată o revoluţie, atunci când tensiunile acumulate în urma procesului schimbării nu au găsit un mijloc adecvat de a se dezamorsa.
Revoluţiile din domeniul ştiinţific sunt cele care au, în general, un caracter dual : violente, radicale pentru oamenii de ştiinţă şi de catifea pentru marea masă a oamenilor.
În cazul revoluţiilor paşnice, de multe ori nici nu ne dăm seama că am fost martorii şi victimile lor. Schimbarea se produce lent şi gradual, astfel încât, la un moment dat, refuzăm să mai conştientizăm corect caracteristicile perioadei anterioare şi nici nu mai putem relaţiona diferitele elemente ale universului apropiat fără ajutorul efectelor noilor revoluţii.

Şi asta pentru un motiv foarte simplu : toate revoluţiile s-au bazat pe informaţie, mai corect spus pe folosirea ei într-un mod care să servească scopului propus.
Revoluţiile s-au născut sau au avut succes apelând fie la persuasiune, fie la manipulare pentru a se legitima în ochii opiniei publice şi, astfel, pentru a-şi îndeplini obiectivele. Revoluţiile care n-au reuşit sunt cele care n-au beneficiat de o propagandă bună şi n-au folosit tehnicile potrivite de persuasiune sau de manipulare. Dar toate revoluţiile folosesc, în diferite momente ale desfăşurării lor, manipularea şi persuasiunea. Cea mai importantă rămâne, însă, informaţia. Mulţi oameni gândesc încă astfel : ceea ce nu cunosc, nu există !. Dacă nu există, nu-l conştientizează. Astfel, nu este influenţat. Prin urmare nu reacţionează la stimulii trimişi de sursele de propagandă. Deci, nu participă la revoluţie.
Să analizăm cele 4 mari domenii în acre au avut loc revoluţii în secolul XX : energia nucleară, comunicaţiile, transporturile, medicina.

Revoluţia nucleară
Deşi ar fi fost normal ca această descoperire să împingă omenirea înainte, ea este cea care, paradoxal, a îngheţat evoluţia ei, ca specie socială, a născut războiul rece, cea mai mare arenă de desfăşurare, confruntare şi ultrafinisare a mijloacelor de informare în masă şI, implicit a tehnicilor de manipulare cu ajutorul acestora. Folosirea bombei atomice împotriva Japoniei în august 1945 ( la 6 august asupra Hiroşimei, iar apoi asupra oraşului Nagasaki ) a fost precedată de o amplă campanie de manipulare a opiniei publice americane, pentru a o convinge de necesitatea acestui gest. Deşi guvernul american era la curent cu decizia Imperiului Crizantemei de a capitula, acest lucru n-a fost adus la cunoştinţa opiniei publice, dintr-un simplu motiv : americanii doreau să experimenteze pe viu cea mai cumplită armă, care le-ar fi adus supremaţia în ceea ce se anunţa confruntarea secolului est-vest.

Nici astăzi documentarele despre efectele exploziilor nucleare de la Hiroşima şi Nagasaki nu sunt agreate de televiziunile americane.
Astfel a intrat în conştiinţa opiniei publice americane, la început, şi apoi în cea a opiniei publice mondiale, necesitatea construirii bombelor nucleare pentru asigurarea liniştii propriilor case. Ruşii au folosit acest tip de propagandă atunci când, la rândul lor, au construit bomba atomică. Veţi constata şi astăzi, în discursurile unor lideri ai ţărilor care dispun de focoase nucleare, elemente de propagandă şi ameninţări voalate la adresa duşmanilor.

Să ne aducem aminte despre uriaşa propagandă declanşată împotriva Coreei de Nord când s-a descoperit că are posibilitatea construirii bombelor nucleare. Au fost folosite toate tehnicile de manipulare : dezinformare, contorsionarea adevărului, fragmentarea lui, asocierea cu simboluri negative pentrui opinia publică internaţională. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu Pakistan şi India. Fiind naţiuni înrudite, o eventuală relaxare a relaţiilor dintre ele ar duce la crearea unei zone stabile, cu populaţie numeroasă şi cu bombe atomice.

In perioada Ceauşescu, se zvonea că Romania are posibilitatea construirii bombei atomice. Se induceau astfel două idei : superioritatea noastră faţă de vecini şi capacitatea României de a fi un pod între est şi vest. Indirect, se sugera prietenului de la răsărit că deschiderea occidentului faţă de România se datorează şi capacităţii noastre de a ne înarma nuclear, atenuând astfel senzaţia de trădare pe care au creat-o anumite gesturi ale regimului de la Bucureşti. Mi-aduc aminte că, am auzit din mai multe surse, că, la un moment dat se pare că în 1968, România ar fi fost în pericol de a fi invadată de trupele sovietice şi că numai ameninţarea cu superlaserul pe care numai noi îl deţineam i-a descurajat pe ruşi. Lăsând la o parte hilarul unei astfel de ipoteze, în acel moment m-am simţit mândru că ţara mea poate ţine piept uriaşului rus.

Cea mai interesantă şi perfidă propagandă, concepută şi pusă în practică, prin metode de manipulare diferite, în ambele blocuri politice, a fost folosită pentru convingerea propriilor popoare că înarmarea aduce şi garantează pacea. Că super înarmarea unei părţi va duce la descumpănirea celeilalte. Nu s-a spus niciodată că, la cantitatea de arme nucleare care se află în acest moment pe pământ, în cazul unui conflict atomic, nu vor exista învingători şi învinşi.

Revoluţia în transporturi

Este legată de posibilitatea parcurgerii în timp scurt a unor distanţe enorme, permiţând astfel oamenilor să intre în contact mult mai des şi, astfel să stabilească alte tipuri de relaţii.
Există însă, un adevărat război al propagandei pentru şi împotriva diferitelor mijloace de transport. Totul se reduce la războiul pe viaţă şi pe moarte dintre companiile de transport.
Între Italia şi Sicilia există o strâmtoare ( a Messinei ) care are o lăţime de 20 de km. Există în lume poduri mult mai lungi ( exemple : Turcia, Japonia ). Cu toate acestea, deşi există de zeci de ani un proiect de construire a unui astfel de pod, niciodată nu s-a luat serios în discuţie. şi acest lucru se datorează propagandei făcute de companiile de transport naval care au folosit o paletă largă de tehnici de manipulare a opiniei publice din Italia pentru a o convinge de inutilitatea punerii în practică a unui astfel de proiect : costurile imense, pericolul reprezentat de curenţii acvatici şi aerieni extrem de puternici, poluarea strâmtorii, etc.

A existat o adevărată propagandă de convingere a oamenilor că automobilele electrice nu sunt fiabile şi nu dau randament. Nu sunt străine de acest lucru guvernele statelor a căror principală sursă de venit o reprezinte extragerea, prelucarea şi vinderea petrolului. Iată că astăzi, marile companii de construcţii de maşini sunt orientate spre producerea unor automobile ecologice, electrice. În primul rând, se pregătesc pentru momentul în care rezervele de ţiţei vor ajunge atât de scăzute încât preţul benzinei va face din maşină un obiect de lux. Al doilea motiv este de natură politică. Ţările arabe, extrem de bogate, tind să monopolizeze pieţele de capital mondiale şi, astfel să capete o importanţă din ce în ce mai mare în jocurile politice mondiale. Guvernele occidentale care conduc economii dependente în proporţie de 60 la sută de petrolul arab ( imaginaţi-vă situaţia în care ţările arabe ar opri distribuţia petrolului spre occident ), doresc să schimbe situaţia şi, astfel, stimulează producţia de autovehicole electrice, prin adoptarea de legi anti-poluare şi acordarea de facilităţi fiscale. Nu este întâmplător faptul că Japonia, o ţară fără nici o resursă naturală subterană, este în avangarda revoluţiei tehnologice care să impună pe piaţă automobilul electric.

Revoluţia în medicină

Oamenii trăiesc de aproape două ori mai mult ca în secolul trecut. Din ce în ce mai mulţi oameni depăşesc graniţa celor 100 de ani. Au dispărut din multe ţări boli care produceau milioane de victime. Cine mai moare astăzi de ciumă ? Impunerea unor medicamente pe piaţă a necesitat o campanie intensă şi foarte costisitoare de publicitate. Dacă veţi urmări cu atenţie calupurile publicitare, veţi constata că medicamentele reprezintă o bună parte din produsele publicizate. Se face apel la frica noastră ( înăscută ) de boală, durere, incapacitate de a lucra ( în America, o publicitate la un medicament împotriva răcelii suna cam aşa : vreţi să răciţi, să nu mai puteţi merge la lucru şi să fiţi daţi afară ? Frica pierderii locului de muncă este extrem de acută la americani ) şi chiar moarte.

Cel mai recent exemplu de produs impus de o campanie de propagandă enormă este Viagra, medicamentul împotriva impotenţei sexuale. În societatea noastră, sexul are o imensă importanţă în relaţiile dintre oameni. Aşa cum spunea Erich Fromm, este unul dintre cele mai la îndemână mijloace de a ieşi din izolarea la care te condamnă noile norme sociale. Senzaţia de comunicare, de dezizolare, de acceptare de către celălat sunt exploatate de cei ce produc şi comercializează Viagra. Nu se spune însă că impotenţa este în 90 % din cazuri de natură psihologică, acolo unde pastila albastră nu are nici-un efect. Un celebru medic american spunea că acum, în loc de un cuplu cu un impotent, va exista un cuplu cu un impotent în erecţie. Gestul fostului candidat la preşedinţie Bob Dole, de a lăuda binefacerile Viagrei nu este dezinteresat. Cine şi-ar imagina un politician de statura lui Bob Dole, aflat la o vârstă a înţelepciunii, că vorbeşte în public despre disfuncţiile sale sexuale ? Dar, aşa cum vom vedea mai încolo, Bob Dole reprezintă un garant social pentru cei care l-au votat ( mulţi apropiaţi ca vârstă de el ). De aceea, propaganda care îl foloseşte este mult mai eficientă.
Îmi amintesc de unele caricaturi din perioada lansării medicamentului în Statele Unite. Încă de la testarea produsului se ştia că poate avea efecte secundare. Cele mai frecvente sunt tulburările de vedere. Ea îl întreabă : Mă iubeşti ? El răspunde : Da, iubita mea turcoaz !

Revoluţia comunicării
În sfârşit, ajungem şi la cea mai dramatică revoluţie ( prin radicalitatea ei şi prin efectele sale ) : cea a comunicării, a informaticii. Apariţia radioului, a televiziunii, a internetului, a telefoniei mobile a schimbat în mod radical viaţa noastră. Aşa cum spuneam la început, noi nu mai putem concepe viaţa fără aceste mijloace de comunicare. Din păcate nu suntem şi conştienţi de dependenţa noastră de ele şi de efectele subtile pe care le au asupra noastră.

Radioul a fost primul mijloc de propagandă, utilizat, în special în cel de-al doilea război mondial. De Gaulle îi îmbărbăta pe francezi prin intermediul radioului, codurile şi mesajele secrete erau transmise prin intermediul radioului. Imensa intoxicare a Germaniei în privinţa debarcării aliaţilor în Normandia a fost posibilă mai ales datorită radioului, prin intermediul căruia au fost transmise aşa-zise mesaje cifrate ( uşor de înţeles ) în care se dădeau informaţii despre debarcarea din Sicilia ( sau din Grecia ). Radioul a fost folosit de britanici pentru a mobiliza populaţia şi a-i ţine treaz simţul patriotic. Toţi cetăţenii au fost rugaţi să doneze oale de bucătărie pentru a ajuta armata. Li se spunea că din fierul şi oţelul cratiţelor se vor face gloanţe şi avioane. Mii de tone de oale au zăcut apoi în curţile topitoriilor, pentru că oţelul era de mult prea proastă calitate pentru a fi folosit. Dar cetăţenii au avut senzaţia că participă şi ei într-un fel la înfrângerea naziştilor. Liderii ţărilor aflate în conflict au folosit radioul ca pe o tribună de la care să-şi lanseze ideile pentru a-i convinge pe oameni de valabilitatea lor. În acei ani, radioul a fost cel mai eficient instrument de manipulare a opiniei publice.

Cu câţiva ani înainte, în 1938, radioul va da adevărata dovadă a puterii sale şi a pericolului pe care îl reprezintă folosirea sa în scopuri personale. Pe 31 octombrie a acelui an, de Halloween, un obscur realizator de emisiuni radiofonice, Orson Wells, s-a gândit să adapteze celebrul roman al lui H.G. Wells, Războiul lumilor. Să reţinem că în acea vreme radioul era unica sursă de informare instantanee. Piesa copia stilul ştirilor şi al reportajelor în direct, efectele sonore erau cu grijă realizate. Orson Wells a început propriul program cu câteva minute înainte de încheierea unei emisiuni foarte audiate, transmise de un post rival, astfel că mulţi ascultători au pierdut începutul piesei, în care se preciza că este vorba despre o ficţiune. Efectul de panică a fost imens. Emoţiile şi frica s-au răspândit cu o repeziciune fantastică. De fiecare dată când un individ nu-şi avea clare trăirile, le adapta curentului general. Oamenii şi-au părăsit casele. Faptul că celelalte posturi nu transmiteau nici o ştire a mărit confuzia şi haosul. Vă puteţi imagina ce efect poate avea manipularea condusă printr-un mijloc de informare în masă care este unicul la care au acces oamenii ( cum a fost cazul românilor în 1989 ). De aceea, în toate ţările cu regim dictatorial, televiziunea şi radioul sunt controlate de guvern.

Revoluţia comunicării a dus la creşterea uluitoare a informaţiilor la care aveau acces din ce în ce mai mulţi oameni. Iar intervalul de timp dintre producerea unui eveniment şi aflarea amănuntelor de către oameni a scăzut fantastic, până la a dispărea, în anumite cazuri ( transmisiile în direct ). Paradoxal, cu cât cantitatea de informaţii creşte, cu atăt posibilităţile de manipulare cresc. Pentru că problema nu se rezolvă prin înmulţirea informaţiilor ci a surselor de informaţii. De altfel, este frecventă tehnica de bombardare a telespectatorilor cu informaţii contradictorii despre acelaşi subiect ( între care sunt strecurate şi informaţiile adevărate ) pentru a-i împiedica să-şi formeze un punct de vedere clar. Un om fără convingeri este mult mai uşor de manipulat, de condus, decât un om care are idei clare, chiar dacă sunt greşite.

Influenţa asupra culturii
Revoluţia comunicării a avut un efect imens şi asupra culturii popoarelor. Cel mai important este o accentuată interferenţă a valorilor şi a convingerilor culturale şi, prin urmare, o uniformizare a modului de a gândi şi de a reacţiona.
Exerciţiu : ce reprezintă cultura ?
Cultura : -valori, credinţe şi norme de comportament împărtăşite de un grup de oameni
-mituri, legende,
-morala sexuală, modul de a se distra, educaţia şi comerţul
-istoria
-atitudinile şi moduri de comunicare
-creaţia artistică
Orice manipulator trebuie să ţină cont, în primul rând, de caracteristicile culturii grupului de oameni pe care doreşte să-l inflenţeze într-un anumit sens.
Revoluţia informaţională a avut două efecte divergente.
Unul este conservarea şi întărirea valorilor, a credinţelor şi a normelor de comportament ale unor grupuri de oameni. Le-a adus în atenţia receptorilor umani şi le-a întărit valoarea de simbol. A adus o coeziune a membrilor aceluiaşi grup, prin repropunerea în continuu a valorilor împărtăşite.

Pe de altă parte, revoluţia a diminuat importanţa elementelor reale de coeziune ale unui grup. A transferat totul din planul real în cel ireal, prezentat de mass-media. A inventat un nou plan al percepţiei : irealitatea, care, chiar dacă pretinde că imită planul real, n-o face decât în liniile mari, grosiere. E adevărat că mult mai mulţi români ştiu acum cum arată mănăstirea Putna, simbol al istoriei noastre glorioase. şi asta se datorează televiziunii. Dar sunt din ce în ce mai puţini cei care mai doresc s-o vadă pe viu şi să trăiască emoţia pătrunderii în lăcaşul care-l adăposteşte pe cel mai mare domnitor român.
Senzaţia de real, de cunoaştere pe care ţi-o poate da repropunerea realităţii de către mijloacele mass-media este atât de puternică, încât duce la diminuarea importanţei realităţii. Nu degeaba s-a inventat termenul de cultură fast-food. Acea cultură care copiază în mare valorile tradiţionale, dar o face din 2 în 2 şi o propune într-un mod comestibil şi uşor de asimilat. Întrebarea este : e mai important că sunt mai mulţi oameni care au văzut un film după o carte decît cei care au citit cartea ? Se spune că internetul este fantastic pentru că-ţi permite să afli multe lucruri în scurt timp, prin condensarea informaţiilor. Este oare acelaşi lucru să vezi Gioconda pe internet sau s-o vezi în realitate ?

Sociologii pesimişti sunt îngrijoraţi de influenţa pe care o are televiziunea asupra culturii. Ei sunt de acord că televiziunea a determinat dezvoltarea pe orizontală a culturii dar au dubii serioase în privinţa intenţiilor acesteia de a ajuta dezvoltarea culturii în profunzime. Ei merg până acolo până la a acuza televiziunea de stânjenirea culturii, şi nu de ajutarea ei. Televiziunea nu ajută dezvoltarea culturii în ceea ce are ea mai bun şi mai profund prin cultivarea unei atitudini mentale serioase şi analitice, a unei filosofii de viaţă atotcuprinzătoare, bine informate şi coerente.
În schimb, spun sociologii, televiziunea ( şi cinematografia ) induc o apropiere de artă simplistă, superconvenţională şi stereotipă şi o privire asemănătoare asupra vieţii sociale şi a condiţiei umane în general. Studii sociologice au demonstrat că în ţările industrializate, televiziunea a înlocuit cărţile ca sursă porincipală de educare şi informare. Există în sociologia engleză termenul de Omul unei singure cărţi( Man of one book ). Acesta este de temut deoarece îngustimea viziunii sale despre viaţă îl transformă într-o ameninţare la adresa societăţii. Este omul unui singur mediu de informare la fel de periculos ? Dacă influenţa mediului este atât de mare încât să poată fi spus că sursa este mesajul, atunci răspunsul este DA, omul acestui unic mediu este periculos. Asta, deoarece, fiecare mediu îşi are propriile calităţi şi limitări, astfel încât nu poate emite un mesaj perfect echilibrat şi obiectiv.

Una dintre teoriile de analiză a televiziunii priveşte raportul acesteia cu cultura unui popor. Indiferent de acesta, însă, televiziunea se caracterizează prin trei aspecte :
- este un proces de gândire publică ( un forum )
- presupune o formă rituală
- persoana care priveşte este într-o stare de emoţie extinsă ( mai sensibil şi mai deschis ca în realitate )

Prin aceste trei caracteristici, televiziunea se doreşte a fi parte integrantă a culturii unui popor. Însă nu are loc o integrare a acesteia în cultură ci o modificare a culturii prin restrângerea ei la dimensiunile unei cutii şi remodelarea ei pentru a o face aptă pentru a fi transmisă oamenilor prin intermediul televiziunii. Cu alte cuvinte, televiziunea creeează o nouă cultură, destul de liniară şi de suprafaţă, fără a permite telespectatorului pătrunderea în profunzime.

Mass-media
Cultură, politică, afaceri, ştiinţă. Câte dintre acestea pot fi astăzi imaginate fără mass-media ? Cum ne-am putea obişnui cu ideea că mâine nu vom mai şti ce-a spus ministrul industriilor despre preţul căldurii ? Sau că vom afla după ce se vor fi tipărit şi răspândit fluturaşi în tot oraşul ? Cum am putea vota, dacă n-am şti ce ne promite x sau y ? Cum am mai cumpăra noi un detergent, dacă nu l-am vedea mare, colorat şi lăudat în toate ziarele ? Cum am afla că s-a descoperit leacul împotriva cancerului ?
Oricum am întoarce această problemă, mass-media a devenit parte integrantă a vieţii noastre, reuşind nu numai să se relaţioneze cu celelalte domenii dar să şi le şi aservească, pe undeva, făcându-le în mare parte dependente de interesele sale ( ale celor care deţin diferitele mijloace de comunicare în masă ).

Influenţa mass-media este omniprezentă şi omnipotentă. Ne înconjoară, ne pătrunde fără măcar, de cele mai multe ori, să ne dăm seama de acest lucru.
Devenind, astăzi, cel mai influent factor al societăţii noastre, mass-media şi-a arogat ( uneori i s-au mai şi oferit ) câteva roluri diferite. Unul dintre cei mai mari sociologi care au analizat impactul mass-media asupra societăţii, Harold Lasswell, a afirmat în urmă cu 40 de ani că există 3 roluri principale :
- Supravegherea : informarea rapidă a societăţii de ameninţările, schimbările şi pericolele care ameninţă bunăstarea comunităţii. Aşa numitul ,,Câine de pază'' .
- Interpretarea : mass-media are libertatea de a interpreta evenimentele cotidiene din societate, evaluând şi analizând efectele pe care le vor avea asupra comunităţii.
- Transmiterea : mass-media transmite generaţiilor viitoare moştenirea socială care caracterizează o anumită cultură. Ea găseşte şi un rost al transmiterii evenimentelor din trecut în viitor. Astfel, media construieşte un sistem unic în care valorile din sistemul social sunt perpetuate şi capătă continuitate şi consistenţă care oferă unei culturi caracterul său unic. Înainte, acest rol era asumat de bunici şi de părinţi care transmiteau oral ceea ce se întâmplase în trecut.

Prin aceste trei roluri ale sale, media are o influenţă enormă asupra noastră. S-a spus de multe ori că mass-media este cea care ne determină deciziile. Media este cea care ne spune cel mai des ce ar trebui sau ce nu ar trebui să fie important pentru noi din punct de vedere cultural, social, educaţional, politic şi economic.
Cele mai importante evenimente interne sau externe, despre care marea majoritate dintre noi are opinii formate extrem de puternice, ne-au fost aduse la cunoştinţă ( ne sunt propuse spre interpretare şi evaluare ) de către mass-media şi nu prin experienţă proprie. De aici şi uşurinţa cu care mass-media poate influenţa judecăţile noastre de valoare şi, prin urmare, alegerile pe care le facem sau deciziile pe care le luăm în urma lor.

Există un paradox al informaţiei : cu cât suntem mai expuşi informaţiei ( prin revoluţia comunicării ) cu atât suntem mai puţin informaţi. Din două motive :
- cu cât ştim mai mult cu atât ne simţim mai neputincioşi şi, de aici, intervin indiferenţa sau uitarea, acoperind totul cu alte evenimente. ( ex. Deşi revoluţia română este mult mai importantă pentru viitorul nostru decât bugetul din acest an, ştim mult mai multe despre acesta din urmă decât ne amintim de acum 10 ani )
- cu cât ştim mai mult cu atât ne este mai greu ( din cauza timpului în special, dar şi al nivelului de inteligenţă şi de cultură ) să asimilăm şi să înţelegem tot ceea ce ne înconjoară. Astfel suntem tentaţi să cedăm altora această muncă aceea de a prelucra şi de a comprima informaţiile pentru noi. ( şi ghiciţi cine îşi asumă cu plăcere acest rol ? ) Suntem, într-un fel, victimele propriei noastre inabilităţi de a manevra o cantitate atât de mare de informaţii fără a fi derutaţi.

Mai ţineţi minte povestea cu cei doi măgari legaţi care trăgeau fiecare înspre o căpiţă de fân până când erau să moară de foame ? Cam aşa se întâmplă astăzi cu oamenii, în relaţia lor cu mass-media. Si-atunci vine cineva ( ghiciţi cine ) şi-i învaţă pe cei doi măgari să meargă cuminţei unul lângă altul spre prima căpiţă şi apoi spre a doua căpiţă.
Pentru a înţelege mai bine felul în care mass-media îşi interpretează rolurile, trebuie să vedem care sunt raporturile cu celălalt nucleu de putere politicul ( reprezentat aici de guvern ). Există în principal patru tipuri de construcţii politice :
- democraţie
- dictatură ( Cuba, Coreea de Nord )
- de dezvoltare ( Coreea de Sud, Indonezia )
- autoritarism ( Egipt, Belarus )

În funcţie de acestea vom vedea că şi mass-media se împarte în mai multe categorii, fiecare cu caracteristicile sale :

- social-responsabilă media este însărcinată să ofere publicului informaţiile şi ştirile importante, fără nici un control din partea guvernului, dar supusă unor presiuni din partea acestuia şi responsabilă faţă de societatea civilă. Cel mai mare inconvenient al acestui tip de presă este dependenţa sa de interesele proprietarilor săi, care, de multe ori pot coincide cu cele ale guvernului;

- presa este deţinută de guvern şi trebuie să protejeze status-quo ul acestuia. Nu este decât o prelungire a guvernului, fără personalitate proprie;

- guvernul controlează în mare parte presa prin pârghii administrative ( chiar dacă aceasta este deţinută de privaţi ) astfel că marea parte a informaţiilor vor fi astfel oferite publicului încât să avantajeze şi să sprijine intenţiile guvernului. Se poate spune că aici presa este un colaborator al guvernului;

- deşi mass-media nu este deţinută de guvern, influenţa politică a acestuia asupra societăţii este mult prea mare şi, prin urmare, presa este angrenată în jocul politic.

După cum se poate vedea, nici o formă nu este perfectă. De aceea cercetătorii au imaginat un sistem în care media este proprietate publică, non-profit şi care să permită cetăţenilor să aleagă informaţiile care li se par importante pentru a fi dezbătute. Din păcate este vorba despre un sistem utopic.
Este evident faptul că permanenta căutare a unui sistem relaţional media-public perfect este determinată de dorinţa diminuării puterii de manipulare pe care o are mass-media. Pentru că, fiecare categorie descrisă mai sus foloseşte un anume tip de propagandă şi anumite tehnici de persuasiune şi manipulare, în funcţie de interesele pe care le are sau/şi pe care le apără.

Astfel :
- mass-media social responsabilă foloseşte din plin propaganda pentru a apăra interesele economice ale proprietarilor şi, evident, pe cele politice ale celor care pot influenţa legile care determină bunăstarea sau falimentul marilor companii. Manipularea este grosieră, deşi tehnicile folosite sunt extrem de bine puse la punct. Ideea înrădăcinată şi intens susţinută de presă că se bucură de o independenţă totală faţă de politic face ca publicul ( consumatorul de informaţii ) să fie încrezător şi, prin urmare, neatent la substratul mesajelor transmise. Aceasta face foarte uşoară munca celor care pun în practică propaganda pentru atingerea unui anumit scop.

- În sistemele dictatoriale, presa este un simplu instrument de propagandă în favoarea ideilor clasei politice în vederea atingerii scopurilor acesteia. Manipularea este grosieră iar tehnicile sunt primitive ( apelează la instinctele de bază, în special la frică ). Explicaţiile sunt, însă, altele decât în cazul democraţiilor. Neexistând alternativă la sursa de informare, manipulatorul îşi poate permite să iniţieze orice propagandă, oricât de absurdă ar părea ea.

- În societăţile de dezvoltare, planul politic este secundar, atenţie maximă dându-se celui economic. Propaganda este îndreptată în direcţia convingerii oamenilor că rezultatele bune nu pot fi obţinute decât cu acel tip de guvern, luând astfel de pe umerii poporului responsabilitatea de a se conduce. Manipularea nu poate fi atât de grosieră, pentru că oamenii au acces şi la alte surse de informaţie, iar rezultatele economice sunt vizibile şi cuantificabile. Tehnicile nu sunt însă foarte multe, pentru că ideile care trebuie transmise sunt puţine şi destul de liniare.

- În sistemele autoritare, propaganda are ca scop păstrarea avantajelor proprii oferite de deţinătorul puterii. Pentru că sistemele autoritare doresc să fie privite ca unele democratice, şi mass-media acţionează în consecinţă. Manipularea se face mai ales prin omisiune, şi nu prin minciună. Tehnicile de manipulare sunt simple şi liniare.
Indiferent de tipul de sistem pe care îl servesc, cu care conlucrează, sau în cadrul
căruia acţionează, mass-media este principala forţă de influenţare a opiniei publice. De aceea, guvernele învaţă să folosească forţa presei pentru atingerea propriilor interese. O poate face prin câştigarea bunăvoinţei, prin oferirea de avantaje, prin ameninţări, prin presiuni, prin îngrădiri, prin control administrativ.Radu Herjeu

Vezi si :Citeste!
Scurta Recapitulare(manipularea prin televiziune)

Pentru Libertate


duminică, 7 iunie 2009

Europarlamentare:Salarii, diurne, indemnizatii, deconturi

Promisiunile candidatilor au avut mai mult sau mai putin ecou, dar e bine de stiut ca, pe langa binele pe care-l doresc poporului, eurocandidatii nostri pot obtine avantaje certe daca vor obtine un fotoliu de eurodeputat. Astfel, ei vor avea un salariu brut de peste 7.600 de euro, plus diurna, indemnizatii de mii de euro si bani pentru stafful propriu de aproape 18.000 de euro pe luna. In diagrama de mai sus va prezentam bugetul fiecarui europarlamentar roman. Indemnizatiile de sejur (diurnele) acopera cazarea, mesele si toate celelalte cheltuieli aferente participarii la reuniunile Parlamentului European. Indemnizatiile se platesc doar daca eurodeputatul a semnat un registru oficial de prezenta.
La acestea se mai adauga si indemnizatia forfetara de calatorie care vizeaza acoperirea costurilor calatoriilor efectuate de europarlamentari in cadrul Comunitatii Europene pentru a participa la reuniunile oficiale ale Parlamentului European. Indemnizatia mai acopera si costul rezervarilor, al biletelor, al transportului bagajelor sau al meselor.
Salariu
6.000 de euro net/luna
Cheltuieli staff
17.540 de euro/luna
Diurna ex-UE
149 de euro/zi,
plus cazare si masa
Diurna In UE
298 de euro/zi in UE
Calatorii
4.148 de euro in 2009
Cheltuieli
4.202 euro/luna Sursa:CanCan

sâmbătă, 6 iunie 2009

Maximilian cu GuessWho si Cedry2k-Vorbesti de parca ai stii



Cedry2k - Vorbesti de parca ai stii
Asculta mai multe audio Divertisment »
Citeste si: Campanii Electorale

Dictatura Biometrica:Botosani-Bacau.Lansare de carte.

























Conferinta si Lansare la Botosani

Sâmbătă 6 iunie 2009, ora 13
Conferentiari : Monahul Filotheu Balan si fostul detinut politic Virgil Totoescu
Locatie : Sala Cinema UNIREA
Organizator: Centrul Rezistentei Anticomuniste

Conferinta si Lansare la Bacau

Duminica, 7 iunie 2009, ora 17:00
Conferentiari : Monahul Filotheu Balan, judecatorul Carmen Paduraru, ziaristul Victor Roncea
Locatie : Casa de Cultura (sala mica)
Organizator: Asociatia Pentru Libertatea Romanilor

www.pentrulibertate.ro

luni, 1 iunie 2009

Mircea Eliade-Despre Ortodoxie

APUSENII se nasc in catolicism. Rasaritenii ajung la ortodoxie.

E nevoie de o serie intreaga de experiente sufletesti pentru a capata acea stare de spirit care e ortodoxia. Constiinta, functionand pe toate planurile si cu toate ramificatiile, isi gaseste firesc echilibrul in ortodoxie. Nu trebuie sa precipitam "convertirea". Ea se va implini, asa cum infloresc pomii - cand sufletul se va fi imbogatit indeajuns, suferind indeajuns.


Ortodoxia e, pentru noi, Crestinismul autentic, care trebuie actualizat in proaspete si calde fapte sufletesti. Trebuie sa fim crestini - pentru a gasi un sens vietii, sens care sa intreaca simpla umanitate, si sa cuprinda din acel suc al metafizicii, care singur ne orienteaza. Crestinismul ne lumineaza o axa centrala in Univers si in noi insine. Acele constiinte care traiesc efectiv o viata sufleteasca nu pot indeparta altfel sentimentul tragic al existentei decat prin crestinism. In dreapta si in stanga nu e decat gol. Alunecam in gol, si sfarsim rosi de disperare, chinuiti de o proble­matica filosofica gresit pusa, sau oprindu-ne pe pozitii sceptice, sau evadand intr-un paganism senzual care nu poate darui nici incai uitarea.


Fireste, vorbesc aici despre acele putine constiinte de elita, care inteleg sa-si valorifice viata si sa o vietuiasca dupa un talc metafizic. Constiinte care sufereau tragica izolare in fata unui Destin orb - inainte de Hristos. Dar Hristos a coborat asupra omenirii mantuirea. Aparitia Lui inseamna pentru noi axa centrala, nucleul de viata, de elan, de dragoste, de creatie. Hristos dovedeste reali­tatea transcendentului si posibilitatea de a-l ajunge prin experienta religioasa. Omul nu mai e singur cu soarta. Acele suflete, nefericite, care se ridica deasupra fiziologiei si a institutiilor civile - nu mai sunt in primejdia disperarii. Cunoasterea lui Hristos - desi de esenta pur mistica, infaptuindu-se pe plan mistic - transfigureaza constiinta, o imbogateste cu roade dulci, zemoase. Cel care cunoaste (iubeste) pe Hristos - e un om cu maduva spinala intreaga. Cresti­nul intelege viata - fapt de o considerabila insemnatate, ce intrece cu mult comorile stiintei si ale filosofiei! Crestinismul stapaneste sensul vietii - care nu e un sens tragic. Sau, in orice caz, de un tragic omenesc.


Sa lamurim. Intelegeti tragicul insurmontabil al grecului - singur in fata unui destin irational, imoral, strain? Tragicul crestin e altul: neputinta de a ramane intotdeauna crestin, dualismul carne-duh, slabiciunea care il taraste - si e bine sa-l tarasca - in viata pagana, senzuala. Tragicul vietii crestine e fecund. Pentru ca pe acest dualism dureros carne-duh se intemeiaza cel mai mare bine al umanitatii: personalitatea. Eu cred ca numai un crestin poate avea o personalitate, care, pentru mine, inseamna: echili­brarea intr-o sinteza originala a celor doua tendinte potrivnice.


Viata crestina inseamna siguranta valorii sufletesti si a per­manentei acestei valori. Asadar optimism, incredere, drum-drept, rodnicie.


Si cu toate acestea, astazi nu oricine poate ajunge ortodox. Sunt cauze multe care impiedica cunoasterea imediata si intima a faptului crestin. A trecut - intre noi si acele fericite prime secole dupa Iisus - istoria. Au trecut, deci, formatii spirituale care au barat drumul scurt catre ortodoxie. Daca voim sa ramanem sinceri pana la urma, trebuie sa marturisim: acei dintre ortodocsi care au dus o viata lipsita de nelinisti si experiente launtrice, nu sunt adevarati ortodocsi. Cred, poate; dar nu stiu ce sa creada si nu cunosc pretuirea credintei, cand sufletul se intoarce de pe pustiile invataturilor lumesti.


Asadar, noi, cei tineri - vom ajunge, nu ne intereseaza cand, crestini ortodocsi. Nu va lipsi nici unul, dintre acei care au gustat sensul metafizic al vietii. Acum - nu am ajuns. Dar stim ca vom ajunge. Nu ne e teama sa gresim, pasind alaturea de drum. Pentru ca stim ca exista un drum drept, care ne e menit.


De altfel, ceea ce e frumos in noi e faptul cautarii. Noi cautam - si suferim pentru aceasta - ceea ce altii se multumeau a primi de la preoti, nu intotdeauna de isprava, si uitau apoi intr-un fund de suflet. Noi voim un crestinism efectiv - adica rezultatul unei experiente, proaspat, greu de sensuri, cald de viata, stralucitor de daruri. Care sa ne prefaca, sa ne faca din oameni- oameni de ai lui Dumnezeu, adica suflete in trupuri, suflete ce cauta sa asi­mileze si sa raspandeasca valori Dumnezeiesti in lumea valorile bestiale sau, rareori, a valorilor omenesti.


Ortodoxia ne sileste sa renuntam la o parte din viata? Ortodoxia nu ne sileste nimic. Faptele pe care le facem sub inraurirea ei sunt fapte firesti, care nu ne mutileaza viata - pentru ca viziunea acestei vieti e schimbata. Un ortodox poate fi ascet sau pacatos. Ce insemnatate poate avea faptul acesta? Experienta religioasa, dragostea catre Hristos - ramane aceeasi.


Asadar, orice drum ar apuca, o constiinta contemporana ajunge la crestinismul ortodox. Poate lucrul acesta se va implini tarziu, spre sfarsit de viata trista. Dar se va implini. Si el va fi luminarea de pe urma. Care, la unii, se va rosti: Cred intr-unul Dumnezeu. Iar la altii va transfigura viata, facand-o rodnica, adancind-o, largind-o si exaltand-o pana la proportii de vis. Iar la altii, luminarea va aduce hotararea renuntarii la viata. Renuntarea eroica, pe care toti trebuie s-o jinduim, si catre care nu se inalta decat personalitatile autentice si crunt incercate in lume.

12 noiembrie 1927

"Profetism Romanesc" Mircea Eliade



duminică, 31 mai 2009

vineri, 29 mai 2009

Pentru respingerea EUROPARLAMENTARILOR vanduti!


MITING

Duminică 31 mai, ora 13:00,

ne întâlnim în Piata Victoriei, la Guvern

PENTRU RESPINGEREA EUROPARLAMENTARILOR VÂNDUŢI


Spunem NU clasei politice vândute din România!


ANULĂM VOTUL, pentru că acum nu există candidaţi de opoziţie!


Cipurile RFID ne sunt impuse de la Bruxelles.

Europarlamentarii români nu vor să facă nimic pentru a modifica această reglementare a UE.


S-A UMPLUT PAHARUL!!! Pe 7 iunie 2009 ARDE-I LA VOT pe sustinatorii sclaviei RFID!


Mergi la vot şi ANULEAZĂ VOTUL!
Procentul crescut de voturi nule va evidenţia votul nostru ÎMPOTRIVA PARTIDELOR VÂNDUTE şi va duce la ANULAREA ALEGERILOR.


CA SĂ ANULEZI VOTUL, APLICĂ CEL PUŢIN DOUĂ ŞTAMPILE

PE ACELAŞI BULETIN DE VOT.


Toate partidele parlamentare au trădat, în Senat, interesul românilor şi credinţa creştină.

La fel au procedat şi în Şedinţele Comisiilor Camerei Deputaţilor.

În Parlamentul European au tăcut chitic!


SĂ-I TAXĂM la EUROPARLAMENTARE!

Mai multe detalii aici:

www.fymaaa.blogspot.com

www.refuzimplant.blogspot.com

http://ro.altermedia.info/

luni, 25 mai 2009

ASTAZI, ora 18:00. Conferinta Publica si Lansare de Carte:DICTATURA BIOMETRICA

Click pe poza pentru mai multe detalii.

UNIVERSITAT
EA BUCURESTI

Aula Mare a Facultatii de Drept

Bd Mihail Kogalniceanu 36-46


www.victor-roncea.blogspot.com

joi, 21 mai 2009

Patrice-Million Miles

Bush, manipulat de Rumsfeld cu citate din Biblie pe rapoartele de război

Pe documente confidenţiale, lângă poze cu militari americani, liderului SUA i se ataşau citate biblice, pentru a-i întări convingerea în „cauza“ războiului
Dezvăluirile vor da apă la moară adversarilor Americii care susţin că fostul preşedinte a declanşat o „cruciadă“ în Afganistan şi Irak.


Rapoartele secrete legate de evoluţia războiului antiterorist pe care le primea fostul preşedinte american, George W. Bush, între 2001 şi 2006, erau adesea însoţite de citate cu „pasaje războinice” din Biblie. În acest fel încerca secretarul Apărării din acea perioadă, Donald Rumsfeld, să-i fie pe plac preşedintelui şi să-l determine să-i accepte punctele de vedere.
Dezvăluirea, lansată în revista GQ (http://men.style.com/gq) şi preluată de mass-media din toată lumea, îi aparţine jurnalistului Robert Draper. El este autorul cărţii „Dead Certain” (care înseamnă „foarte sigur”, dar s-ar putea citi şi ca „sigur mort”) în care dezvăluie cum însuşi Bush – pe care adversarii îl acuză că a minţit lumea în legătură cu armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein – a fost la rândul său manipulat constant de către Rumsfeld. Citeste in continuare aici: Gandul


Oneself-Bluebird

Biblii arse de armata americana in Afganistan

Militarii americani au confiscat si ars mai multe biblii tiparite in cele mai raspandite doua dialecte din Afganistan in contextul ingrijorarilor ca acestea ar putea fi folosite pentru a-i converti pe afgani, a declarat marti un purtator de cuvant al Pentagonului, relateaza CNN, citat de Agerpres.
Bibliile trimise de o biserica din Statele Unite ale Americii au fost confiscate cu aproximativ un an in urma la baza aeriana de la Bagram, din Afganistan, intrucat regulamentul militar le interzice soldatilor de orice religie sa incerce sa faca prozeliti in timpul unei misiuni militare, a declarat lt. col. Mark Wright.Citeste in continuare aici:Ziua

Citeste si : ,, Revolutia religioasa'' in plina desfasurare

Raku:Stirile Libere-Despre homosexuali

luni, 18 mai 2009

Imaginile din capul nostru

Există în tradiţia populară că spasmele necontrolate ale unui muşchi al globului ocular reprezintă semnul unei nenorociri care s-a întâmplat sau este pe cale să se întâmple. Am cunoscut oameni, cu un grad de inteligenţă şi cultură relativ ridicat care-şi schimbau starea de spirit atunci când începea să li se bată ochiul. Din acel moment, toată concentrarea lor era destinată identificării posibilelor catastrofe care li s-ar putea lor sau apropiaţilor lor întâmpla. Dacă până atunci erau deschişi spre glume, dintr-o dată, orice element din jur era asociat cu semnul care le arăta iminenţa unei tragedii. Rarele coincidenţe n-au făcut decât să amplifice schimbările produse în comportamentul unie persoane care are astfel de simptome. Ni se întâmplă de multe ori să petrecem prima parte a unei zile indispuşi sau preocupaţi, iritaţi sau apatici. De cele mai multe ori, această stare de spirit este efectul direct al unui vis avut în timpul nopţii. Chiar dacă ştiinţific nu s-a demonstrat o legătură între vise şi viitor ci una între ele şi problemele care-l preocupă pe om în acea perioadă, oamenii, chiar şi cei care nu cred în semnificaţiile oculte ale viselor, au tendinţa de a se lăsa influenţaţi de ele ca de un fapt real. De multe ori, o tragedie din vis ne indispune pentru o perioadă ca şi când ar fi fost reală. Chiar dacă ziua trece şi nu se întâmplă nimic rău, puţini sunt cei care râd de ei înşişi şi de stările lor atât de dependente de senzaţii şi vise. Intenţia mea nu este de a explora modul intim de funcţionare al personalităţii anormale, ci să propun un subiect de discuţie : În ce măsură permitem ca propriile ficţiuni să ne călăuzească gândurile şi acţiunile ? Sunt convins că acest lucru se întâmplă într-o mai mare măsură decât suntem dispuşi să recunoaştem.

Transferând în planul relaţiei televiziune-telespectator, putem observa că mass-media creează o lume imaginară şi că imaginile din capul nostru derivă din influenţa mijloacelor media asupra a ceea ce fac şi spun oamenii la un anumit moment. Este greu de contestat faptul că televiziunea are un imens impact asupra modului în care oamenii se văd şi îi văd pe ceilalţi, asupra modului în care se raportează la societate şi în ce mod se poziţionează în interiorul acesteia. Singurul lucru greu de cuantificat este nivelul influenţei pe care imaginile pe care le vedem la televizor asupra modul nostru de a vedea lumea şi în ce mod acestea ne schimbă concepţia asupra a ceea ce considerăm cel mai important în viaţă ?

Pentru a înţelege relaţia dintre privitul la televizor şi imaginile din mintea noastră, Gerbner a comparat atitudinile şi convingerile privitorilor înveteraţi ( cei care privesc la TV mai mult de patru ore pe zi ) şi a celor care privesc mai puţin de două ore pe zi. Ei au descoperit că primii:

1. au atitudini mai frustrate din punct de vedere rasial;
2. supraestimează numărul celor angajaţi ca medici, avocaţi şi atleţi;

3. percep femeile ca având capacităţi şi interese mai limitate decât bărbaţii;

4. au păreri exagerate despre prevalenţa violenţei în societate;

5. au păreri negative despre clasa politică în ansamblul ei

În plus, ei au tendinţa de a vedea lumea ca fiind un loc mai sinistru decât cei din categoria a doua; ei sunt mult mai probabil să fie de acord că majoritatea oamenilor îşi urmăresc propriul interes şi ar profita de tine dacă ar avea ocazia. Gerbner şi colegii săi concluzionează prin a spune că aceste atitudini şi păreri reflectă imaginea inadecvată a vieţii pe care ne-o oferă televiziunea.
Să ne oprim asupra relaţiei dintre privitul la televizor şi imaginile lumii studiind mai atent modul nostru de reprezentare a acţiunilor criminale. Analizând criminalitatea reflectată de televizune observăm că filmele şi serialele poliţiste prezintă imagini remarcabil de consistente atât ale poliţiei, cât şi ale criminalilor. Aşa cum spuneam, poliţiştii de la televizor sunt remarcabil de eficienţi, rezolvând aproape orice crimă, şi sunt absolut infailibili dintr-un punct de vedere : persoana care nu e vinovată nu e niciodată închisă la sfârşitul filmului. Filmul Sommersby a fost o excepţie de la regulă ( având, de aceea, un imens impact la public ) dar abaterea s-a făcut în numele unui valori mai mari decât invincibilitatea justiţiei : iubirea de oameni. În rest, marea majoritate a producţiilor de gen prezintă un fir cursiv al evenimentelor : se produce crima, ucigaşul este prins, judecat şi ulterior condamnat. Televiziunea creează o iluzie a siguranţei în lupta împotriva crimei. Criminalii de televiziune recurg la crimă în general din cauza psihopatologiei sau a lăcomiei nesăţioase ( şi inutile ). Televiziunea accentuează responsabilitatea personală a criminalilor pentru acţiunile lor şi ignoră în mare măsură presiunile situaţiei legate de crimă, cum ar fi sărăcia şi şomajul. Astfel, televiziunea evită, în mare parte, deranjarea telespectatorilor cu situaţii care i-ar putea obliga să-şi pună întrebări despre ei, despre modul în care construiesc societatea. Telespectatorul nu trebuie să se simtă vinovat de ceea ce prezintă televiziunea. El trebuie stimulat să se simtă mândru că face parte dintr-o societate care reuşeşte să facă faţă pericolelor care-i pândesc pe membrii ei.
Această reflectare are importante consecinţe sociale. Oamenii care privesc mult la televizor au tendinţa de a împărtăşi acest sistem de convingeri, care le afectează aşteptările şi îi poate determina să ia o poziţie dură când sunt membri într-un juriu sau atunci când sunt solicitaţi să-şi exprime opiniie. Privitorii înveteraţi sunt mai probabil să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, crezând că acuzaţii trebuie să fie vinovaţi de ceva, altfel n-ar mai fi judecaţi.

Cei care citesc des ştirile senzaţionale din ziare despre crime prezintă cote mai ridicate ale fricii de acţiuni criminale. Urmărirea repetată a filmelor cu scene violente de viol este asociată cu o simpatie şi empatie mai mică pentru victimele violului. Când se urmăresc programele TV, incidenţa furturilor creşte, probabil datorită în parte promovării consumerismului la televiziune, care poate frustra şi mânia telespectatorii cu mijloace economice reduse care-şi compară stilul de viaţă cu cel prezentat la TV.

Trebuie să observăm, totuşi, că toate cerectările efectuate în această direcţie sunt corelaţionale; adică, prezintă doar o asociere, nu o relaţie cauzală, între urmărirea televiziunii şi convingeri. Este prin urmare imposibil să determinăm doar din aceste cercetări dacă urmărirea în exces a programelor TV cauzează într-adevăr atitudini frustrate şi convingeri inadecvate sau dacă oamenii care au deja astfel de atitudini şi convingeri au pur şi simplu tendinţa de a se uita mai mult la TV. Pentru a fi siguri că privitul la TV cauzează astfel de atitudini şi convingeri, este necesară efectuarea unui experiment controlat în care oamenii sunt repartizaţi aleatoriu, după nişte condiţii. Din fericire, unele experimente recente ne permit să fim destul de siguri că privitul televizorului în exces determină într-adevăr imaginile pe care ni le formăm despre lume.
Într-o succesiune de experimente ingenioase, psihologii politici Shanto Iyengar şi Donald Kinder au schimbat conţinutul ştirilor de seară urmărite de participanţii la experiment. În studiile lor, Iyengar şi Kinder au pregătit ştirile astfel încât participanţii erau informaţi pe larg asupra unei anumite probleme cu care se confrunta SUA. De exemplu, într-unul din experimentele lor, unii dintre participanţi erau informaţi despre slăbiciunile capacităţii de apărare a SUA; un al doilea grup urmărea emisiuni care accentuau problemele poluării; un al treilea grup era informat despre inflaţie şi chestiuni economice.

Rezultatele au fost clare. După o săptămână în care au urmărit aceste programe special pregătite, participanţii au terminat experimentul mai convinşi decât erau înainte de a urmări emisiunile că problema ţintă - cea prezentată pe larg în emisiunile urmărite - era cea mai important de rezolvat pentru ţară. În plus, participanţii au acţionat în funcţie de noile lor percepţii în evaluarea activităţii preşedintelui pe baza modului în care el se ocupa de problema ţintă şi în evaluarea mai pozitivă decât a rivalilor lor a acelor candidaţi care aveau o poziţie fermă în acea problemă.
Fostul Secretar de Stat Henry Kissinger a înţeles clar puterea de a influenţa a mass-media. El a spus odată că nu urmărea niciodată conţinutul ştirilor de seară, ci era doar interesat să vadă despre ce era vorba şi cât timp era afectat pentru ştire, pentru a afla cu ce se confrunta ţara.
Desigur, fiecare dintre noi a avut contacte personale extinse cu mulţi oameni într-o multitudine de contexte sociale; mass-media este doar o sursă a cunoştinţelor noastre asupra afacerilor politice şi a diferitelor grupuri etnice, de gen şi ocupaţionale. Informaţiile şi impresiile pe care le primim prin intermediul media au o influenţă relativ mai mică când ne putem baza şi pe experienţa noastră directă. Astfel, acei dintre noi care au fost în legătură directă cu mai multe femei care lucrează, în afara casei, sunt probabil mai puţin susceptibili la stereotipiile femeilor de la televizor. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte aspectele în care majoritatea dintre noi au avut o experienţă personală limitată sau inexistentă, cum ar fi crima şi violenţa, televiziunea este virtual singura sursă vie de informaţii pentru construirea propriei noastre imagini asupra lumii.

De ce sunt imaginile lumii create de mass media atât de selective? Dintr-un punct de vedere, noi ne punem rar probleme asupra imaginii care ne este arătată. Ne întrebăm rar, de exemplu: De ce-mi arată povestea asta la ştirile de seară, şi nu alta ? Într-adevăr lucrează poliţia aşa ? Este lumea chiar aşa de violentă şi bântuită de crimă ? Imaginile pe care televiziunea le proiectează în casele noastre sunt aproape întotdeauna luate de bune, ca reprezentând realitatea.
Odată acceptate, imaginile pe care ni le formăm în minte ne servesc drept ficţiuni care ne călăuzesc gândurile şi acţiunile. Imaginile servesc ca teorii sociale primitive - înfăţişându-ne faptele, determinând care probleme sunt mai presante, şi decretând termenii în care gândim despre lumea noastră socială.

Alte efecte ale televiziunii
1. Diminuarea capacităţii de concentrare
Având dubla calitate de realizator de televiziune dar şi de educator, mi-am putut da seama de efectele pe termen lung ale televiziunii asupra copiiilor şi modul în care sunt influenţate acele capacităţi naturale ale acestora. Este greu să scapi de sub influenţa televiziunii. Dacă te încadrezi în mediile statistice, până la vârsta de 20 de ani ai fost expus la aproape 15.000 de ore de televiziune. Poţi să adaugi 10.000 de ore pentru fiecare deceniu pe care-l trăieşti după 20 de ani. Singurele activităţi care consumă mai mult din timpul oamenilor în afara privitului la televizor sunt munca şi somnul.
Calculaţi un moment ce s-ar fi putut face cu doar o parte din aceste ore. În 10.000 de ore ai fi putut să înveţi destul pentru a deveni unul dintre cei mai apreciaţi oameni de ştiinţă din lume. Ai fi putut învăţa în amănunţime mai multe limbi, şi nu doar la nivelul necesar să iei un examen, ci fluent. Ai fi putut hotărî să călătoreşti în jurul lumii şi să scrii apoi o carte despre călatoria ta. Ai fi putut să încveţi atâtea lucruri pe care să le împărtăşeşti celorlalţi, devenind un membru al elitei intelectuale, respectat, admirat şi invidiat.
Necazul celor născuţi în era televiziunii este că diminuează concentrarea. Ea încurajează expunerea fragmentată, caleidoscopică; varietatea sa devine un narcotic, nu un stimulent; consumi nu ce alegi tu, ca telespectator, şi când vrei, ci ce aleg ei, ca realizatori de televiziune, şi ce vor.
Pe vremuri, în epocile de aur ale evoluţiei spirituale, ale marilor căutări şi descoperiri, o astfel de risipă de proporţii a timpului ar fi fost un păcat, pentru că acest timp nu este folosit constructiv - pentru autodepăşire, pentru construirea caracterului moral, pentru modelarea propriului nostru destin. Străbunicii noştri l-ar fi considerat lene, fugă de realitate, sugerea perpetuă a unor bomboane vizuale. Totuşi, ei ar fi văzut, ca şi noi, cât de greu este să-i rezişti televiziunii. Aproape tot ce este interesant şi-ţi dă satisfacţie în viaţă necesită un efort constructiv, depus cu perseverenţă. Cel mai mărginit, cel mai puţin dotat dintre noi, poate realiza lucruri care pot părea miraculoase celor care nu se concentrează niciodată la nimic. Dar televiziunea ne încurajează să nu depunem nici un efort. Ne vinde satisfacţie imediată. Ne distrează doar ca să ne distreze, ca să facă timpul să treacă fără durere. Rolul educativ a scăzut la minim, televiziunea rămânând doar refugiul plăcut din calea problemelor zilnice. Toate programele informative sunt destinate ajutării telespectatorului să înţeleagă anumite lucruri fără să facă altceva decât să-i asculte pe cei care vorbesc şi să se lase convinşi de un punct sau altul de vedere.

Televiziunea mai are o calitate. Ne provoacă şi ne determină s-o urmăm. Ne determină să ne simţim, urmărind programele ei,ca şi cum am fi într-o excursie, însoţiţi tot timpul de ghid: 30 de minute la muzeu, 30 la catedrală, 30 să bem ceva, apoi din nou la autobuz la următorul obiectiv; cu deosebirea că la televiziune, în general, scenele sunt de ordinul minutelor sau secundelor, şi atracţiile alese sunt de obicei accidente de maşină, oameni care se omoară unii pe alţii, tinere care-şi recapătă vederea graţie iubirii şi vedete care-şi povestesc viaţa în culori romanţate. Pe scurt, o mare parte a programelor televiziunii deteriorează capacitatea oamenilor de a-şi concentra atenţia.

Televiziunea a adoptat un mecanism specific pentru a face acest lucru, pentru a-ţi captura şi menţine atenţia, deoarece menţinerea atenţiei este principalul obiectiv al majorităţii programelor TV. Economia televiziunilor comerciale le cere creatorilor de programe să câştige cea mai mare audienţă posibilă în orice moment (deoarece acest lucru duce la creşterea veniturilor din publicitate ). Cea mai sigură modalitate de a garanta această atenţie în masă este să ai grijă ca totul să fie concis, să nu soliciţi prea tare atenţia privitorilor, ci în schimb să le oferi un stimul constant prin varietate, noutate, acţiune şi mişcare. I se cere telespectatorului, prin mijloacele specifice televiziunii, să nu acorde atenţie nici unui concept, situaţie, scenă, personaj sau problemă pentru mai mult de câteva secunde. Pe scurt, televiziunea funcţionează pe baza perioadelor scurte de atenţie.

Este greu să nu se observe influenţa acestui mod de a solicita atenţia oamenilor asupra comportării în viaţa de zi cu zi a acestora. Cred că perioadele scurte de atenţie au devenit un model în toate domeniile comunicării, în care cei ce comunică ceva vor să fie la modă. Cred că a devenit la modă să crezi că, ca şi fast food-ul, ideile rapide sunt modul de a ajunge la un public rapid, nerăbdător, crescut în faţa televizorului. Cea mai grav afectată este educaţia copiiilor. Creşterea unui copil înseamnă în parte să încerci treptat să-i câştigi atenţia pe perioade mai lungi, pentru a-l învăţa în cele din urmă să şi-o direcţioneze singur şi să şi-o menţină direcţionată până când termină o acţiune. Cu cât este mai mare sau mai matur, cu atât atenţia sa poate fi menţinută mai mult timp.

Dar ceea ce fac majoritatea programelor TV este exact opusul. Ele exploatează tendinţa naturală a copilului de a fi distrat şi neatent, de a se uita la asta două minute şi a se juca cu asta alte două. Ele renunţă la luptă şi pornesc de la presupunerea că se va plictisi. În dorinţa de a-l ţine în faţa televizorului, se merge în direcţia tendinţelor lui naturale, specifice vârstei şi nu în sensul educării lui, prin stimularea acelor capacităţi care-i vor permite să devină un om cu personalitate proprie, capabil să-şi construiască strategii de viaţă pe care să le urmeze apoi, fără să-şi piardă interesul. E ca şi cum eşti de acord că unui copil îi place zahărul, deci trebuie să-i dai doar bomboane, că dacă nu, n-o să mănânce, o să te urască, o să crească şi o să scrie romane urâte - presupunând că poate să scrie - despre ce părinte rău ai fost.

2. Emoţiile provocate
Televiziunea are un impact din ce în ce mai mare asupra vieţii noastre sentimentale, asupra emoţiilor şi trăirilor noastre. Stăm în fotolii, la căldură şi ne înduioşăm de soarta unui copil care doarme sub poduri. Schimbăm canalul şi râdem amuzaţi de strâmbăturile nu ştiu cărui actor. În general, emoţiile pe care ni le nasc programele de televiziune sunt fără substanţă pentru că nu provoacă o modificare a atitudinii sau a comportamentului nostru, nu ne determină să facem ceva, altceva decât să continuăm să urmărim înduioşaţi, succesiunea de imagini. S-ar putea spune că şi cartea are acelaşi efect. Atunci când citeşte o carte fără poze, copilul îşi imaginează lucrurile pe care le citeşte, reconstruieşte mental universul descris. Astfel, el ia parte activă la acţiune şi este implicat direct emoţional în ea. Are timp să mediteze asupra implicaţiilor desfăşurării ei sau asupra caracteristicilor unor personaje. În schimb, televiziunea îţi oferă şi varianta vizuală a universului descris, singurul lucru care-i mai rămâne unui copil de făcut, fiind raportarea la acea realitate prezentată. Cu alte cuvinte, televiziunea nu-i dă timp omului să gândească în profunzime ceea ce vede, inhibându-i de cele mai multe ori pornirile care ar decurge normal dintr-o emoţie trăită ca parte activă.
Un alt dezavantaj este acela că, după ce ai văzut filmul cu Albă ca Zăpada, este imposibil să ţi-o proiectezi mental astfel decăt era prezentată în film. Cu alte cuvinte, imaginaţia copiiilor nu este stimulată, creierul lor primind modele gata construite, pe care urmează să le aplice de fiecare dată când se află în faţa unei situaţii sau persoane asemănătoare. Neocortexul ( cel care creeză imagini ) nu este folosit la capacitatea lui maximă. Tendinţa de a lucra cu şabloane este stimulată de această înlocuire a efortului de a-ţi imagina lucrurile cu prezentarea lor într-o formă deja finită. Crearea imaginilor nu este doar distractivă ci stă la baza visării şi gândurilor înalte ( idealuri ). Visăm, ne gândim şi imaginăm diferite variante ale viitorului prin intermediul imaginilor. Excesul privirii la televizor duce la uniformizarea viziunilor asupra viitorului, concretizate toate prin imagin şablon, preluate de la televizor. De câte ori n-aţi auzit un copil spunând : Când o să fiu mare, o să-mi fac o casă ca ce adin filmul cutare ? Sau : Când o să fiu mare, o să mă fac doctor şi să lucrez într-un spital ca cel din serialul X. Faptul că sunt mulţi părinţi care şi-au botezat copiii după personajele din seriale este mult mai puţin grav decât faptul că acei copii se visează personaje principale ale unei vieţi care să imite filmul.

Există o altă mare deficienţă în raporturile noastre cu oamenii de pe ecran. Ne este imposibil să-i simţim. Oamenii pun mare preţ pe capacitatea lor de a-i simţi pe ceilalţi, de a intui dacă mint, dacă sunt fericiţi, dacă sunt trişti. A-l privi pe celălalt în ochi este o metodă sigură de a simţi dacă e sincer sau nu cu tine. Înlocuirea acestui contact direct cu interacţiunea ireală dintre telespectator şi persoanjele care interpretează un rol sau îşi modifică comportamentul din cauza camerei de luat vederi în faţa căreia trebuie să vorbească, ne face să renunţăm şi în viaţa de zi cu zi la aceste capacităţi umane şi să ne bazăm din ce în ce mai mult pe aparenţe şi nu pe ceea ce putem descoperi ca fiind adevărat simţind şi gândind acţiunile celuilalt. RADU HERJEU